E trist… August 28, 2008

Da. e trist. E trist ca suntem atat de ignoranti, rai, aroganti. Si acest post demonstreaza ce era de demonstrat. Despre mine si despre altii. Ca imi aduc aminte si scriu de lucrurile bune si marunte, ca apreciez ceea ce am, doar cand imi dau seama ca altii nu au. Si doar atunci scriu despre ele. Si atunci realitatea te izbeste in fata. Ca suntem atat de prosti ca nu realizam ceea ce avem deja. Ca tratam totul cu indiferenta cand ar trebui sa cadem in genunchi si sa multumim. Eu cel putin. Ca mai am parinti, ca am o familie, ca sunt sanatos, ca pot vedea tot ce se intampla in jurul meu, ca pot mirosi un trandafir din gradina matusii, ca ma pot juca cu o gargaritza ratacita in iarba de langa Manastirea Sucevita, ca ma pot bucura de begoniile de pe balcon, ca merg razand la serviciu, cum simt ca ma topesc cand simt o mana prieteneasca pe umar, ca plang la unele filme. Si parca timpul se scurge fara ca eu sa-l pot opri, nici macar o secunda.

Si totusi tratez totul ca o banalitate. Si nu e bine. Si multe din cele de mai sus poate nu vor fi. Si as vrea sa spun ca imi pare rau. Dar totusi doar scriu.

v.

 

PS: pentru cei care inca mai tin ochii deschisi. macar in seara asta… una palabra